4 nopti sau o poveste

Epuizare. Dulce epuizare cu dureri de inima si vertij. "Somn usor" imi transmise display-ul mic al telefonului mobil si demodat deja de prea mult timp. Am zambit si l-am ascuns inapoi in buzunarul hainei, in timp ce pasii ma duceau dincolo de Teatrul National din Iasi iar rucsacul meu nou, cadou de ziua mea, salta tantos, bucuros parca de calatoria ce va sa fie.

Toate se intamplasera cumva repede sau cel putin dupa un punct de inflexiune evoluasera repede. Intalnisem, pe Netlog, o figura cu minte agera si comentarii suficient de acide cat sa-mi atraga atentia. Cateva schimburi de amabilitati, cateva jocuri cu rima si intelesuri la a doua citire, fura suficiente sa o cer de prietena "de la tata Netlog". "Fii prietena mea!" - si o vreme mai tarziu o poza mica si patrata, cu nume si dungi sus si jos, aparu in lista cu pozele prietenilor mei virtuali. Iar mai apoi ajunse si in lista mea de Yahoo Messenger de unde intr-o noapte se infipse in inima mea. Si noptile devenira albe si pline de dialoguri - jocuri. Ne aratam si ne ascundeam dupa cuvinte si titluri de piese de pe YouTube. Avalanse nebune de link-uri cu clipuri al caror singur sens era sa compuna un crampei de propozitie, o intrebare, un raspuns, un gand, trecand din gluma in serios, din engleza in franceza, din romana in italiana, din noima in fara noima. Regina celor trei "L" ma atragea din ce in ce mai mult, prea multe fusesera spuse inte noi ca sa pot pastra lucrurile intr-o dimensiune virtuala, atat de virtuala. Am capatat un numar de telefon! si iata-ma-s pe drum sa dau ochii cu scorpia! Fara stirea ei, desigur, si dupa o noapte in care iar se incinsesera retelele de internet dintre Iasi si Bucuresti.

In(auto)gara descopar, fara surprindere, ca ratasem cursa Iasi - Bucuresti cu catvea minute asa ca ma atasez microbuzului de Bacau cu speranta sa gasesc ceva de acolo. Lucrul care se si intampla, din Bacau, luand cursa pe care am ratat-o din Iasi. Foarte amuzant modul in care functioneaza transportul asta la noi, sfideaza orice lege a fizicii (ne)relativiste. Drumul pe care speram sa il petrec dormind, nu-mi da sansa decat unor motaieli intrerupte brutal de vecinii mei generosi in zgomote fel de fel. Pe masura ce ma apropii de Bucuresti, emotia mea e tot mai mare. Ma bucur ca un copil care stie ca urmeaza sa-si deschida cadoul de Craciun. Niciodata nu stii ce vei primi dar te bucuri pentru ideea de cadou in sine. Cam asa sunt si eu. In sfarsit trec de "Europa" si ii scriu un mesaj care, in mintea mea, ar fi trebuit sa o puna in garda legat de sosirea mea in capitala dar primesc un raspuns care-mi zice mie ca parca nu s-a prins asa ca mai scriu unul, ceva mai elocvent. Scriu ce simt, scru ce descopar la revederea acestui loc in care cu cativa ani in urma, eram "acasa". Timpul pare ca a intepenit in dezordinea umano-arhitecturala din preajma Oborului. Mesajul meu ramane fara ecoul prompt sperat, dorit, asa ca sub imperiul unui gest reflex proaspat reinviat, intru la metrou.
O ploaie de elemente ce-mi lovesc memoria si mi-o dezmortesc, mirosul specific subway-ului, cartelele cu doua calatorii, portile de acces cu zumzaitul specific, hartile cu rutele, statiile, curentii de aer si nu in ultimul rand oceanul de bipezi, oceanul de emfaza.
Ne sunam, vorbim, nimic nu se intampla repede legat de fata asta, timpul ei e impartit altfel si bine administrat. Nu, nu se imparte in ore, minute secunde, nu mereu, nu ca la mine. Timpul Dianei se imparte in timpul de la job, timpul de la alt job, timpul de la activitatile de voluntariat si timpul ei. E uimita ca am venit. Surprinsa placut, as zice, dar nu suntem in zona timpului ei, asa ca intalnirea noastra trebuie sa mai astepte deci eu imi fac de lucru la prietenul Sorin, captiv in Himalaya, magazinul de articole sportive, de unde de altfel, fac greseala de a-mi achizitiona o pereche de ghete noi, de care am nevoie, si pe care mi le si plasez in picioare. Ma simt foarte bine cu ele, asa ca le pastrez, sa dau bine la intalnire, ha!
Stabilesc cu Sorin un protocol de gazduire in caz ca scorpia peltica ma lasa de izbeliste prin capitala, dupa care parasesc arealul si ma indrept spre Intercontinental unde se pare ca ne vom intalni finalmente. Ajung prea repede asa ca ma tot duc spre Ambasada SUA si mai departe, tropaind fericit in noile mele botine. Ma intorc, primesc un telefon si mi se dau coordonatele exacte ale tintei: "linga panoul de la Vodafone cu surprize si bucurii din spatele cubului care e vis-a-vis de Intercontinental" fain loc! ma intreb de ce tocmai atat de ascuns vederii ... Ma indrept spre locatie cu inima mare mare si ochii mari mari si zambetul mare mare. O vad dar ma fac ca ploua si o sun, dupa care ma apropii. Ne vedem, ne privim, zambim. Nu-mi plac scenele protocolare asa ca o iau in brate. He he, nu cred ca se astepta, dar eu imi doresc prea mult si de prea mult timp sa fac asta, asa ca ma simt foarte bine ca am facut-o. Ne pierdem pe stradute intortocheate, ne privim mai pe furis, mai curajos, care cum prinde ocazia. Pe fondul asta de ceata, cu cate o raza pala, descoperindu-i chipul incadrat de suvite de par care parca au viata lor separata, arata altfel decat in poze, si in mod sigur imi da alta stare decat in timpul dialogurilor noastre virtuale. E emotionata. Ochii, zambetul, gestul acela strengaresc cu care iti evita privirea sau cu care ti-o cere, conserva ceva din adolescenta care a fost sau , de ce nu, care a ramas.
Vorbim multe, oricum eu nu fac decat sa o sorb din priviri, sa o adulmec. Pasii si ceata ne indreapta spre aleeile inodate ale Cismigiului. Slalom printre idei si banci, oameni, copaci ... intr-un tarziu ne ascundem emotiile in lipsa de intimitate a unei banci umede si reci pe care o acopar cu un fas de al meu. Si ea isi intoarce spatele in bratele mele. Privim nemiscarea muta a unui pod, in lumina difuza a unui felinar modern ce isi arunca razele pina la noi printre crengile zburlite ale unei, poate, salcii. O pisica a iesit la vanatoare si se misca in peisaj amintindu-ne ca privim un colt viu si nu o panza cu o scena Venetiana. Eu vad un gondolier oricum, sau poate un Charon ...
Frigul si umezeala ne razbesc si ne ridicam de pe banca dar sufletul meu ramane agatat de gatul ei ... Mi-amintesc de "Cristi", locul preferat de intalnire al altor vremuri, al altor oameni, mergem intr-acolo sa ne incalzim corpurile.
O necajesc, cum imi place mie, ii rascolesc suvitele, o mai prind de urechi (zona erogena se pare ha ha) si din timp in timp o pacalesc si ii dau cate un bobarnc peste nas. Barul se inchide si ospatarii ne alunga in frigul de afara. Mainile noastre s-au gasit si degetele se urmaresc frenetic pe trasee continue si unduite. Or fi urechile ei zone erogene dar la mine tot corpul e zona erogena asa ca sunt cat se poate de excitat si asta nu e lucru usor de trecut cu vederea mai ales cand port o pereche de underwear stramti stramti, de ce n-am fost mai inspirat la plecarea de acasa ?!
Urmarim bulevardul de la Universitate spre Unirea si mai sus spre Casa Poporului, cea de pe urma o priveliste cat se poate de neplacuta, ca de obicei. Dar drumul nostru nu are sens si nici scop itinerar in sine. Mergem ca sa ne treaca timpul impreuna, mergem ca sa ne privim, sa ne zambim, sa ne simtim ...
As vrea sa o sarut dar nu gasesc un moment potrivit ... ba locuri aiurea ... ba oameni ... ba crize de timiditate (exista asa ceva?) Pina la urma ne rapune oboseala si ne despartim in taxiuri, fiecare cu curcubeul sau de trairi. Cateva mesaje mai tulbura telefoanele mobile inainte de a adormi in sfarsit si de a pierde durerea aia de inima ce ma urmareste mereu ... "Sa nu ma visezi" , "Imi pare rau ca nu te-am sarutat","Nu ma gasesti atragatoare" ha! de-ar sti ea ... adorm.
//
Dimineata ma trezesc greu sa inchid usa in urma lui Sorin, am mai dormit si mi-am mai pierdut vremea pe internet pina seara pe la 16 cand ar fi trebuit sa ne vedem iar. Cand se face sorocul, ma pregatesc sa ies din casa, ma incalt si imi dau seama ca gleznele mele au fost afectate grav de ghete in cursul noptii trecute, cu toate astea nu ma indur sa revin la vechii mei prieteni mergatori si ies in oras in aceeasi formula. Invat sa ajung din Panduri in Piata Romana si nu e chiar asa o mare aventura, daca esti suficient de inspirat sa parasesti mijlocul de transport imediat ce vezi Teapa lui Ghidusi si nu ai ambitia sa traversezi o intersectie si o bucata de Magheru, in autobuz. Diana ma anunta senin ca mai intarzie vreo 20 de minute asa ca ma plimb aiurea incurcand puhoiul de oameni. Ne intalnim la metrou in Romana si mergem pina la Sorin sa ii inmanez cheile de la imobil. Eu cu Diana atacam un City grill cu mancare proasta si servire asisderea. Ea mananca peste ... probabil ca nu isi imagineaza cam ce simt eu in legatura cu asta ...ea vede acolo ceva de mancare, eu vad acolo un animal care a murit incet, sufocat, eviscerat poate cat inca mai misca ... depasesc momentul si imi vad de legumele mele prajite si de orez. De cate ori mananc am impresia ca-mi mai scade durerea de inima, ciudat, a inceput sa ma doara pieptul in doua locuri, in oglinda, de parca as avea doua inimi. Poate e de la cafea?!
Coboram din metroul ce ne-a dus pina in Piata Victoriei si alegem calea ce ne duce pe linga Muzeul Taranului Roaman si tot inainte pe linga casele diplomatice si Arcul de Triumf, spre parcul Herastrau. Mergem mai mereu mina in mana, imi place atingerea mainii ei si o caut. Piele fina si moale, degete gratioase cu unghii ingrijite, nu ca ale mele. Are o mana mica si in frigul de afara pare si mai mica. Din timp in timp buzele mele poposesc pe degetele sau in palma ei. Mi-o apas pe piept in locul inimiii din dreapta sau pe coapasa dreapta ... e si asta, in mintea mea, o forma de comuniune, un dans.
Herastraul ne primeste si ne ascunde in sens invers acelor de ceasornic. Vorbim despre cate in luna si in stele. Nu ne poticnim. Diana topaie pe margini de debarcader lsat in paragina ... eu nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi sa faci o baie imbracat pe vremea asta. Ii povestesc despre perioada mea de glorie in care faceam zilnic joging pe traseul asta. La vremea asta insa de abia calc, ma omoara ghetele si ma misc ca fiul lui Robocop cu Omul de tinichea ...

Life

Autorul e Catalin Glodeanu, artist grafician designer fotograf, una din cele mai recente achizitii sufletesti ale mele :)

Insa Florian Pittis nu mai este

Ultima scrisoare
de Mihai Beniuc

Sfarsitul a venit fara de veste.
Esti fericita? Vad ca porti inel.
Am inteles, voi trage dunga peste
Nadejdea inutila. Fa la fel.

Nu, nici un cuvant, nu-mi spune ca-i o forma.
Cunosc insemnatatea ei deplin.
Stiu, voi aveti in viata alta norma.
Eu insa-n fata normei nu ma-nchin.

Nu te mai cant in versuri niciodata,
Mai mult in drumul tau nu am sa ies.
Nu-ti fac reprosuri, nu esti vinovata
Si n-am sa spun ca nu m-ai inteles.

A fost desigur, numai o greseala.
Putea sa fie mult - nimic n-a fost.
In vesnicia mea de plictiseala
Tot nu-mi inchipui ca puneai vreun rost.

Si totusi, totusi, cateva atingeri
Au fost de-ajuns sa-mi deie ameteli.
Vedeam vazduhul fluturand de ingeri,
Lumina-n noaptea mea de indoieli.

Cand degete de Midas am pus,magic,
Pe frageda fiinta-a ta de lut,
Simteam in mine murmurul pelagic,
Al sfintelor creatii de-nceput.

Vedeam cum peste vremuri se inalta
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalta
Si-ngenunchiate randuri, submisiv,
La soclul tau dumnezeiesc asteapta
Sa le intinzi cu zambet linistit
Spre sarutare adorata dreapta
‘Nainte de-a se sterge-n infinit.

O,de-am fi stat alaturi doar o ora,
Ai fi ramas in auriul vis
Ca o eterna, roza, aurora
De neinteles, de nedescris.

Ireversibil s-a incheiat povestea
Si nici nu stiu de ai sa mai citesti
Din intamplare randurile-acestea
In care as vrea sa fii ce nu mai esti.

N-am sa strivesc eu visul sub picioare,
N-am sa patez cu vorbe ce mi-i drag.
As fi putut sa spun:”Esti ca oricare”,
Dar nu vreau in noroaie sa ma bag.

De-ar fi mocirla-n jurul tau cat haul,
Tu vei ramane nufarul de nea
Ce-l oglideste beat de pofte taul
Ce-l tine, candid, amintirea mea.

Vei fi acolo pururi neintinata,
Te voi iubi mereu, fara cuvant,
Si lumea n-o sa stie niciodata
De ce nu pot mai mult femei sa cant.

Acolo, sub lumina de mister,
Scaldata-n apa visurilor, lina,
Vei sta, iubita, ca-ntru-un colt de cer
O stea de seara blanda si senina.

Iar cand viata va fi rea cu tine,
Cand or sa te improaste cu noroi
Tu fugi in lumea visului la mine,
Vom fi acolo, singuri, amandoi.

Cu lacrimi voi spala eu orice pata,
Cu versuri nemaiscrise te mangai.
In dulcea lor cadenta leganata
Te vei simti ca-n visul tau dintai.

Iar de va fi, cum simt mereu de-o vreme,
Sa plec de-aicea, de la voi, curand,
Cand glasul tau vreodata-o sa ma cheme,
Voi reveni la tine din mormant.

Iar de va fi sa nu se poata trece
Pe veci pecetluitele hotare,
M-as zbate-ngrozitor in tarna rece,
Plangand in noaptea mare, tot mai mare.

Reguli de conduita pe Internet

Internetul este o lume careia nu indraznesc sa-i mai spun virtuala ci mai degraba paralela.

Fiind o lume creata de om, ca si astalalta, a fost gandita perfecta dar a fost implementata cu erori.

La baza erei informatiei sta comunicarea. Pe Internet aceasta are loc in multe feluri: posta electronica, audio/video conferinta, mesaje instant si altele.

Pe Internet ca si in viata astalata e nevoie de o conduita. Pe Internet ca si in viata astalalta conduita le lipseste multora.

Sunt cateva lucruri care nu se fac:

0) Cand trimiti un e-mail, nu folosesti Cc (carbon copy) decat daca tii in mod expres ca cei ce vor primi mesajul sa vada cui i-ai mai scris. In cazurile in care aceasta transparenta nu e necesara foloseste Bcc (blind carbon copy) iar la To pune - ti adresa ta sau una fictiva.

1) Nu trimite e-mailuri fara subiect. Subiectul e singurul element dupa care poti gestiona cat de cat corespondenta cu o persoana. In functie de cat de inspirat esti atat de destinatarul cat si tu o sa mai stiti sau nu peste o saptamana care era mesajul cu "problema".

2) Nu da raspuns/reply la emailuri cu un subiect daca ai de gand sa scrii un mesaj care nu are legatura cu subiectul. Valabil si pentru redirectare/forward.

3) Daca redirectezi un mesaj si clientul de email pe care il folosesti include in corpul mesajului adresa celui de la care ai primit mesajul, sterge-o daca nu ai intentia ca destinatarul sa o cunoasca.

4) Cand dai reply unui email, nu lasa mai mult de un mesaj in coada celui pe care-l scrii altfel ajungi sa trimiti o fraza urmata de alte 30 de mesaje vechi.

5) Nu trimite felicitari virtuale pe adresele prietenilor, nu le recomanda sa foloseasca site-uri, aplicatii, etc on-line. Pastreaza adresele de email pentru tine. La fel cu numerele de telefon si id-urile de messenger.

6) Nu-ti da parola de yahoo messenger, gtalk etc pe nici un alt site. Daca nu faci treaba asta, toate id-urile prietenilor tai, deci si adreslee lor de email vor fi accesibile si toti vor primi mesaje pe care nu si le-au dorit.

7) Nu redirecta mesaje tampite sau informatiile pe care nu le verifici. Yahoo-ul o duce foarte bine, nu da faliment, nu se inchide. Nu o sa primesti nici un telefon mobil de la nimeni nu conteaza cator persoane le scrii acelasi mesaj. Nici un printz din Africa nu o sa-ti trimita sume imense de bani, nu-ti trimite datele de cont. "This is so fun" + emoticon + adresa de website si altele asemenea venind de la prieteni care nu-ti scriu mai niciodata in engleza si din senin sunt mesaje trimise de aplicatii care le-au furat parolele (furat in sensul ca i-au pacalit sa le dea ei de buna voie) deci nu vizita site-ul si daca il vizitezi, nu fa ce scrie acolo :)

8) Nu folosi Internet Explorer (decat daca stii ce faci). Internet Explorer a fost de-a lungul timpului cea mai usoara cale de a te alege cu un spyware. Foloseste Firefox. Foloseste un antivirus (unul singur doar, AVAST de exemplu).

9) Nu copia si trimite adrese din interiorul site-urilor care necesita autentificare, e inutil si frustrant pentru cel care incearca sa le vizualizeze.

In alta ordine de idei ...

Revenind in zilele noastre si la metehnele lautaresti(?) ale "artistilor" contemporani, indraznesc sa va supun atentiei aceasta adaptare dupa El Condor Pasa.

Artistul aminteste polifonic "as vrea sa fiu ca un condor / la geamul tau sa vin in zbor" :)) asta in conditiile in care, citand din wikipedia:
" ... huge wingspan measures up to 2.9 m. (9½ feet), and they can weigh up to 10.4 kg. (23 pounds) There are reports of an adult bird weighing 11 to 15 kilograms, with a wingspan of 2.8 to 3.6 meter"



Inteligenta mai intra in vacanta, tampenia niciodata.

Incursiuni

Era o vreme cand apasati de aceeasi durere, cu cauze demente, eram in stare sa cream, sa ne intalnim, sa comunicam in limba romana, spiritual, simbolic ...
O farama superba dintr-un timp pe care nu-l regret:




FARA PETALE

Doru Stanculescu

Nisipul fin a oftat
Zambeste-n el o urma de pacat
E semn c-aici in zadar
Isi cheama luna lupii la altar.

Cearcan, cearcan, piaptana
Ochii ei ma-ncearcana.

Stropi de vina ingropat
Ciorchini de sare fata i-au spalat
Cristale reci tes in fum
Coperti de aur pe-un sicriu de scrum.

Intre mitocanii de Bucuresti si plavanii de Iasi

In urma cu mai putin de un an am renuntat la a mai frecventa salile de cinema si de teatru din capitala datorita nesimtirii fara margini a spectatorilor majoritari.

Reuseam sa depasesc, cu greu, freamatul recipientelor pentru cocosei, a.k.a popcorn, dar nu reuseam sa trec peste nesimtirea crasa a vecinilor. Bucuresteanul de rand obisnuieste sa vorbeasca singur, cu interlocutorii sai sau la telefon de parca ar fi in propriul birou, indiferent de locul in care se afla. Faptul e cu atat mai deranjant cand se intampla intr-o sala de cinema!

Reactiile tampite sunt o a alta caracteristica a "cinefilului" de capitala. La un film cu scene violente, sa-ti auzi vecinul razand cu pofta in momentul in care un personaj incearca sa si scoata sageata infipta in brat, mi se pare absolut cretin. La fel de inoportun ca aplauzele in timpul scenelor de teatru. Ei stau , privesc, inteleg ... sau nu, li se pare ca actorul a interpretat extraordinar un pasaj drept care dau drumul la o cascada de aplauze. Nu are importanta ca scot actorul din rol si pe ceilalti spectatori din spiritul piesei, important e sa comunice instant ca au inteles si ca le-a placut "faza".

Am luat la cunostiinta de toate astea in fata scenelor si ecranelor mari din capitala si am hotarat sa-mi menajez sistemul nervos si sa stau mai bine acasa.

De o vreme m-am mutat la Iasi.
Am fost de cateva ori la reprezentatiile Ludicului. Extraordinare, cum mi le aminteam dealtfel. Pe linga asta spectatorii, studenti in majoritate, foarte civilizati, tacuti in timpul pieselor si aplaudand doar la final asa cum e normal.

Mai ieri insa am calcat pragul salii de cinema de la ultimul etaj al Mall-ului Moldova. Piratii din Caraibe 3. Sala aproape plina. Popcorn. Cretini discutand cu voce tare in timpul filmului. Oameni razand ca niste retardati. Alte specii bipede sugandu-si dintii. Oribil.

Ma intreb daca acest "neaderthal de sala de spectacole" e o creatie a cinematografului de Mall ? sau a generatiei manelisti de tinichea.
Care or fi mai jos? Mitocanul de Multiplex / Movieplex sau plavanul de Glendale ?

Cert e ca nu mai calc nici in cinematografele din Iasi ... o vreme.